Ascensiunea Sondelor Lambda DENSO pe piața OE globală

Renumite pentru robustețe și fiabilitate, componentele EMS DENSO au devenit prima opțiune pentru OEM-urile din Asia și din multe țări europene, care urmăresc să valorifice orientarea mondială spre platforme partajate și alianțe – înspre beneficiul pieței aftermarket.
Sondelor Lambda

În momentul de față, DENSO s-a consacrat drept unul dintre principalii trei furnizori direcți de sonde Lambda, după un impresionant parcurs ascendent. Fiind inițial un furnizor OE pentru producătorii auto din Asia, grație ascensiunii împreună cu Toyota Motor Corporation, sondele Lambda DENSO au devenit extrem de populare în rândul OEM-urilor europene, atunci când abordarea producătorilor ECU față de specificațiile unităților de control s-a schimbat, permițând procurarea flexibilă a senzorilor de oxigen – ceea ce a condus la obținerea, de cele mai multe ori, a unor componente cu performanță superioară.

Sondele Lambda au devenit cea mai fiabilă și rentabilă soluție pentru producătorii auto, în vederea optimizării performanței motoarelor de bază sau avansate și a sistemelor de reducere a emisiilor poluante.

Debutul

În 1978, divizia de ceramică din cadrul DENSO a lansat prima sondă Lambda, care făcea parte din sistemul complet de gestionare a motorului (EMS). În strânsă colaborare cu fosta societate mamă, actualmente principal client, Toyota, popularitatea sistemului EMS conceput de DENSO s-a răspândit în rândul altor producători auto, ceea ce a promovat brandul în lumea auto-moto. Spiritul inovator și calitatea s-au remarcat încă de la început; o serie de factori au permis unui număr mai mare de firme să beneficieze de expertiza sa.

DENSO câștigă prestigiu în Europa

Lambaa

Grație legăturilor sale cu Ford, care deținea pe atunci o serie de producători auto de top din Europa, DENSO a devenit furnizor pentru Volvo, Jaguar și Land Rover. Datorită parteneriatelor de succes, aceste companii au continuat relația de afaceri cu DENSO chiar și după ce au fost vândute de către Ford, până în prezent.

De asemenea, pe măsură ce producătorii ECU au început să elaboreze specificații multiple pentru unitățile de control, OEM-urile au putut fi mai flexibile în ceea ce privește procurarea senzorilor de oxigen, orientându-se înspre furnizori alternativi, precum DENSO, care între timp a atins noi cote în materie de fiabilitate și inovație.

Prezența sa în Europa în calitate de furnizor OE s-a extins și mai mult, pe măsură ce gradul tot mai înalt de cooperare dintre producătorii auto a dus la crearea mai multor platforme partajate și alianțe; rezultatul s-a tradus într-o prezență globală crescută a mai multor modele auto. Această dinamică perpetuă a permis societății DENSO să își câștige reputația de furnizor OE de top pentru componente EMS – în special sonde Lambda – pe piața europeană.

Revenind la prezent – piața aftermarket și echiparea originală

Lambdaaa

După ce și-a consolidat reputația și recunoașterea în rândul clienților producători de grupuri motopropulsoare, este acum în poziția de a susține parteneriate cu Renault-Nissan, GM, Ford, Fiat-Chrysler, furnizând sonde Lambda pentru multe modele concepute în Europa și produse în Asia.

Calitatea și fiabilitatea componentelor DENSO, un factor determinant al succesului său, îi permit să adere la standardele tot mai exigente privind emisiile de gaze, în special în Europa. Sondele încorporează o serie de tehnologii brevetate, menite să le reducă timpul de răspuns, să le crească limita de detecție și să le prelungească durata de funcționare, asigurând salturi uriașe în performanță, atât în beneficiul utilizatorilor finali, cât și al producătorilor și al pieței aftermarket, unde gradul de acoperire a parcului auto s-a extins semnificativ.

În acest an, popularitatea sa a primit un nou impuls după ce Volvo, căreia DENSO i-a furnizat diferite componente EMS pentru motoare diesel sau pe benzină, a câștigat titlul „Best Engine” (Cel mai bun motor) în 2017, în topul realizat de publicația WardsAuto.

Pe măsură ce tot mai mulți producători află de gama de sonde Lambda de înaltă eficiență, afacerea, care s-a concentrat inițial pe piața din Asia, continuă să bucure de tot mai mult succes, fiind implicată în noi proiecte OE cu producători auto de top din Europa.