În spatele cortinei: ce înseamnă calitate OE?

La DENSO Europe Aftermarket, suntem mândri de faptul că toate produsele noastre sunt de calitate OE. Dar ce înseamnă asta de fapt? Te invităm să descoperi acest lucru la unul dintre centrele noastre tehnice.

Mai mult de 60 de ingineri şi tehnicieni îşi desfăşoară activitatea la centrul DENSO din UK - Coventry, activ de peste 25 de ani în dezvoltarea şi testarea produselor şi echipamentelor DENSO automotive. Echipa derulează o serie de activităţi, incluzând proiecte de cercetare şi dezvoltare, analize de calitate, dezvoltare de software, testare de componente diesel, benzină, părţi ceramice şi componente de aprindere. Toată munca desfăşurată în această unitate este centrată pe asigurarea celui mai înalt standard de calitate a pieselor OE, aşa cum este el definit de către producătorii auto, legislaţia internaţională şi specificaţiile interne DENSO. Într-un final, aceste piese ajung în piaţă, la vânzare, doar după un proces de testare riguroasă încă din etapa de dezvoltare OE. Iar când vine vorba de rigurozitatea testării, nu glumim.

Test Facilities 2Câteva echipamente din centrul Coventry.

Testul ‘Death Valley’ (Valea Morţii)

Centrul din Coventry deţine 2 dinamometre de şasiu, folosite pentru a simula condiţiile de condus pe o şosea într-un mediu controlat. Printre variabilele ce pot fi modificate: climatul poate fi ajustat între -18°C to 40°C, umiditatea relativă poate fi crescută cu până la 55%, panta şoselei poate fi schimbată, viteza şi greutatea maşinii şi aşa mai departe.

O serie de scenarii de risc sunt setate şi testate pentru a ne asigura că piesele noastre vor rezista la cele mai grele situaţii. Ca şi exemplu: o vacanţă în Death Valley (USA), cel mai cald loc din lume. Testul simulează un condus de 10 mile, în rampă, tractând o remorcă, la 40°C. Dacă piesele pot rezista acestui scenariu, pot rezista la orice.

Şoferi roboţi

Pe parcursul acestor teste, este necesară existenţa unui şofer care să menţină maşina la viteza solicitată de test, fără interferenţele sistemului de aer condiţionat sau de încălzire ale maşinii. Dar acest lucru ridică probleme tehnicienilor în condiţii precum rularea maşinii pentru o oră/ o oră şi jumătate la temperatura de -18°C! În aceste situaţii, şoferii roboţi reprezintă o soluţie, aceştia fiind conectaţi la sistemul de control al maşinii şi programaţi să deruleze scenariul de test.

Test Facilities 4Unul dintre dinamometrele de şasiu.

Condiţii diferite de drum

V-aţi regăsit vreodată în situaţia în care erau prea multe maşini parcate într-un spaţiu prea mic? Iar când cineva doreşte să iasă din perimetru, toţi ceilalţi şoferi trebuie să facă loc iar mai apoi să-şi parcheze din nou maşinile. Iar acest lucru se poate întâmpla de mai multe ori pe zi, lucru inconvenient atât pentru şoferi, cât şi pentru maşini. Îndeosebi în condiţii de vreme rece, bujiile cu scânteie ale motoarelor pot acumula funingine, ceea ce duce la o funcţionare defectuoasă şi, într-un final, la imposibilitatea de a mai porni motorul.

Centrul de testare din Coventry desfăşoară un test pentru a simula acest scenariu: pornirea motorului, rularea pe distanţe foarte scurte iar la final răcirea motorului pentru perioade între 2 şi 8 ore. Testul este repetat de 20 de ori la o temperatură exterioară de -10°C pentru verificarea fiabilităţii bujiilor cu scânteie DENSO.

E timpul pentru karaoke!

Următoarea zonă de testare cuprinde o serie de camere izolate fonic, fiecare conţinând un motor, vizibil de către tehnicieni din spatele unui geam. Motorul este conectat la o reţea vastă de cabluri şi tuburi, precum şi de microfoane... similare celor folosite la karaoke! Dar aceste dinamometre de motor nu sunt setate pentru vreun concurs de cântat, ci pentru a permite tehnicienilor DENSO să identifice eventuale zgomote ciudate / anormale ale pieselor componente motorului. Camere video sunt folosite de asemenea pentru vizualizarea în detaliu a zonelor aflate sub investigaţie.

Test Facilities 3
Presiune crescută

Există 2 bancuri de testare pentru sistemele de injecţie diesel şi pe benzină, operate în condiţii de maximă siguranţă, ţinând cont de faptul că presiunea combustibilului poate atinge 600 de bari (în cazul benzinei) şi 3000 de bari (în cazul motorinei). Unul dintre testele derulate în această zonă permite verificarea eventualelor scurgeri de combustibil în cilindru dinspre injector, în special în situaţiile în care injectorul este supus la o presiune şi temperatură ridicată.

Privind spre viitor

Centrul din Coventry este implicat în mod direct în testarea prototipurilor dezvoltate de DENSO, încercând totodată să previzioneze potenţiale nevoi ale pieţei din viitor. În acest moment, există un focus real pe testarea pieselor destinate vehiculelor hibride şi electrice, dar şi pe îmbunătăţirea eficienţei pieselor din sistemul de combustie, pentru a reduce emisiile conform legislaţiei în vigoare.

Spre exemplu, în situaţii de trafic ridicat, un vehicul hibrid se opreşte şi porneşte în mod constant, ceea ce înseamnă că motorul nu are ocazia de a se încălzi corespunzător. Un motor rece implică emisii mai crescute - chiar şi în cazul motoarelor hibride. Iar DENSO încearcă în permanenţă să găsească soluţii pentru această provocare.

În concluzie, ce înseamnă calitate OE?

Acest articol acoperă doar o fracţiune a muncii desfăşurate de echipa din Coventry care, alături de echipa din Aachen, Germania, sunt responsabili pentru suportul acordat la nivel European companiei DENSO. Piesele OE testate în aceste centre vor fi incluse mai apoi în gamele de piese Aftermarket DENSO, ceea ce înseamnă că veţi beneficia de acelaşi nivel de expertiză, cercetare dezvoltare şi testare riguroasă, ca şi în cazul pieselor originale. Asta înseamnă calitate OE!