Cel mai rapid tractor din lume, răcit cu DENSO

19 decembrie 2019 | Articol

Recordul Mondial pentru cel mai rapid tractor a fost depășit de modelul Fastrac JCB în luna Noiembrie, cu o viteză medie de 135.191 mph și o viteză maximă de 153.771 mph. Desigur că mare parte a acestui succes s-a datorat motorului de 7.2 litri, 6 cilindri Dieselmax de 1016 cai putere. Însă la fel de mult a contribuit sistemul său unic de răcire, conceput și produs de DENSO Marston. Acest articol urmărește provocările întâlnite pe tot parcursul procesului.

Wft Guy 1

A păstra un motor la temperaturi normale la viteze de peste 150 mph (aprox. 241 kmh) este o provocare imensă, cu atât mai mult cu cât motorul propulsează un tractor agricol modificat ce încearcă să depășească un Record Mondial. Nu e de mirare faptul că echipa DENSO Marston a trebuit să depășească limitele unui proces tipic de producție al sistemelor de răcire.

“Acest proiect a fost unic din toate punctele de vedere,” a afirmat Craig Cummins, Inginer Senior la DENSO Marston. “Multe dintre designurile și tehnicile din cadrul acestui proiect au fost folosite pentru prima oară la DENSO Marston.”

Una dintre cele mai mari provocări a fost proiectarea unui sistem de răcire ce poate opera în mod eficient într-un mod de operare unic, cu accelerări rapide și frânări bruște. Pentru a previziona performanța necesară sistemului de răcire sub astfel de condiții, inginerii DENSO au petrecut foarte multe ore utilizând analize termice și CFD (dinamica avansată a fluidelor). Acest proces intens de dezvoltare a rezultat într-un sistem de răcire cu distribuție, ce găzduia în partea dreaptă un radiator primar, iar în partea stângă, un radiator de temperatură joasă ce are sarcina de a răci sistemul cu apă, adițional unui răcitor de motor. Pentru a susține aerodinamica vehiculului, crucială pentru a atinge o viteză mare, aceste răcitoare au fost produse având o formă trapezoidală.

“Tehnicile analizei termice utilizate au fost de asemenea unice ” a explicat Craig Cummins. “Utilizarea apei reci ca și mediu de răcire și fabricarea unor răcitoare trapezoidale pentru a susține aerodinamica vehiculului nu sunt procese tradiționale de dezvoltare, dar au fost esențiale pentru acest proiect unic.”

Soluții imense pentru provocări mamut

Wft Guy Open Bonnet

Un vehicul mare ce se deplasează la viteze foarte mari necesită o soluție de răcire la fel de mare proporțional. Astfel, răcitorul cu apă a fost cel mai mare echipament de acest gen proiectat și produs de către DENSO Marston, având o greutate de 55kg. Rezervoarele de apă, special produse pentru acest proiect, au fost realizate din lingouri de aluminiu solid, necesitând peste 168 de ore pentru producția lor, pentru fiecare răcitor. Întregul proiect a fost unul de proporții, procesul de producție căzând în responsabilitatea unei mici, dar experimentate echipe de tehnicieni.

Rezultatul a fost unul impresionant; un sistem de răcire cu o capacitate de 6 ori mai mare decât cea standard a unui tractor Fastrac. Răcitorul pe apă, plasat în partea frontală a vehiculului, a reprezentat piesa centrală a unui design extraordinar și a unui proces de dezvoltare ce i-a testat pe inginerii DENSO la maxim.

În final, sistemul dezvoltat a reprezentat un succes răsunător. Tentativa de depășire a Recordului Mondial a fost confirmată de către cei de la Gusiness World Records, tractorul Fastrac JCB setând o nouă viteză record de 135.191 mph. Fiecare componentă a jucat un rol vital în setarea acestui record, DENSO aplicând aceleași principii riguroase în procesul de dezvoltare al sistemului de răcire ca și la toate celelalte produse ale sale; de la componente OEM până la soluții Aftermarket. Prin combinarea unei experiențe și expertize considerabile, DENSO continuă să seteze recorduri prin componentele și sistemele sale inovative.

Back to overview Înapoi la pagina anterioară