Schimbările și provocările din Aftermarket

Nigel Cole, Senior Global ITG Manager, DENSO Corporation, ne oferă perspectiva sa asupra unor trenduri pe termen scurt și lung, ce afectează domeniul Aftermarket.


Electric Vehicle

Cu peste 30 de ani experiență în Aftermarket și un rol ce îil poartă peste tot în lume, construind astfel relații cu multe companii partenere DENSO, Nigel Cole este persoana cea mai potrivită pentru a comenta pe tema schimbărilor și a provocărilor ce afectează cu adevărat domeniul Aftermarket din ziua de azi.

Privind înainte

“În primul rând”, notează el, “ există 4 trenduri pe termen lung ce sunt discutate intens: electrificarea, conectivitatea, vehiculele autonome și mobilitatea comună (shared-mobility).” Aceste subiecte sunt supuse multor polemici și de multe ori, sunt menționate în cadrul evenimentelor și conferințelor din domeniu - dar, precum precizează Nigel, “Nu există un impact major pe termen scurt. ” Pe când producătorii de autovehicule și guvernele unor țări se pregătesc să adopte aceste schimbări, efectele nu vor fi simțite din prima. Guvernul din Marea Britanie, spre exemplu, are o strategie ce urmărește ca toate vehiculele noi să aibă zero emisii până în anul 2040. Franța are același target, iar în cazul Germaniei și al Olandei, ținta vizează anul 2030.

Nlc Headshot1

Nigel Cole, Senior Global ITG Manager, DENSO Corporation

“De urmărit”, menționează Nigel, “este Norvegia.” În 2018, conform organizației de Informații Trafic din Norvegia, din cele 147,929 de vehicule noi înregistrate, 31.2% sunt complet electrice. Dacă luăm în considerare și cele hibrid, acest procent crește la 49.1%. Deși vehiculele electrice dețin încă o cotă scăzută din parcul auto norvegian, țara adoptă cu rapiditate electrificarea, și, precum afirmă Nigel: “Primele efecte în Aftermarket se vor regăsi acolo”

Consolidarea în Aftermarket

Focusându-se pe schimbările actuale aparente din Aftermarket, ce au potențialul de a altera structura de bază a industriei, Nigel remarcă o accelerare a consolidării gamelor de produse, fapt ce a devenit de-a dreptul evident în ultimii ani.

“În privința producătorilor, achiziția TRW de către ZF a dat startul unei serii întregi de achiziții în domeniu. În final, cred ca vom observa o creștere a puterii și influenței brandurilor mari.”

Cât privește activitatea DENSO, corporația nu a efectuat nici o achiziție majoră, concentrându-se mai degrabă pe achiziția unor companii mai mici, specializate. Nigel este încrezător că DENSO își poate menține influența prin prisma expertizei sale în tehnologia OE, iar ca rezultat, businessul din Aftermarket va continua să crească.

Consolidarea este de asemenea evidentă și în cazul distribuitorilor de piese auto, exemple fiind GPC și LKQ. Nigel evidențiază faptul că “Companiile globale de distribuție vor influența major direcția întregii piețe, determinându-le să se îndrepte către crearea unor sinergii.”

Achizițiile distribuitorilor afectează și grupurile de companii din care acestea fac parte, posibilele monopoluri sau tranzacții fiind atent analizate pentru a elimina un potențial avantaj ne-concurențial. Nigel explică: “Acest lucru arată faptul că ITG-urile/ grupurile de companii sunt recunoscute, în sfârșit, ca și influențatori ai industriei, nu doar ca niște cluburi de hobby.

Potrivit unui raport McKinsey, în ultimii 5 ani de zile, piața din America de Nord a înregistrat peste 600 de tranzacții în Aftermarket, și 9 din 10 cei mai mari distribuitori europeni au fost direct implicați în activități de fuziuni și/ sau consolidări.

Creșterea globală a grupurilor de firme

Nu doar producătorii și distribuitorii Aftermarket se dezvoltă: “Grupurile internaționale de firme, ce au fost dominante de ceva vreme în Europa, devin acum globale,” afirmă Nigel.

Pe lângă atragerea unor noi membri, ITG-urile lucrează la construcția unor rețele de serviceuri auto de înaltă calitate, ce vor contribui decisiv la punerea în practică a planurilor de afaceri pe termen lung. “O rețea de serviceuri auto, ce îndeplinește mereu cele mai înalte standarde, poate atrage de partea sa flotele auto mari, dar și atenția unor flote locale, mai mici. Asta rezultă într-un business garantat pentru serviceurile partenere, dar și pentru distribuitorii ce sunt membri ai grupului respectiv de firme.”

Importanța crescută a flotelor auto

Flotele auto, gestionate în mod profesionist, cresc foarte mult în importanță, fie că sunt formate din mașini de firmă sau mașini închiriate, taxiuri sau mașini folosite în comun. Mai mult decât atât, se preconizează faptul că în 2030, 1 din 10 mașini vândute va fi folosită la comun (shared vehicle - conform unui studiu McKinsey). Nigel previzionează că “ Intermediarii vor avea un impact major asupra pieței noastre. Din ce în ce mai mult, sunt alte persoane, în afara șoferului, care vor fi responsabile de mentenanța mașinii. Această idee sperie puțin piața auto aftermarket independentă. După cum menționasem deja, ITG-urile deja fac pași în această direcție, încercând să câștige business astfel încât o parte să fie direcționată către Aftermarket, în detrimentul rețelelor producătorilor auto.”

E clar faptul că domeniul Aftermarket va trebui să se adapteze nevoilor unor astfel de flote auto. Spre exemplu, vehiculele în cauză tind să petreacă mai mult timp pe șosea, ceea ce presupune o uzură mai mare. Menținerea funcționalității vehiculelor este o prioritate pentru Managerii flotelor auto, așa că sunt prioritare conceptele prin care timpii de reparație sunt reduși, păstrându-se totodată niște prețuri competitive.

Plasarea serviciilor pe primul loc

Pe când unele dezvoltări presupun o schimbare rapidă, altele nu necesită neapărat acest lucru. Valabil și pentru comerțul online de piese auto, despre care Nigel afirmă: “Credeam că mediul online va ruina piața noastră, dar nu mai este aceeași mare amenințare precum o consideram noi acum 5-6 ani. Sunt mulți jucători din mediul online care au încercat și au eșuat. A avea niște produse online, cu prețuri bune și serviciu de livrare nu mai este îndeajuns - servicii mult mai ample sunt necesare pieței.” Serviciile oferite de jucătorii tradiționali de distribuție, precum livrarea imediată și retururile nelimitate, cuplate cu expertiza distribuitorului în selectarea pieselor corecte, sunt foarte valoroase și nu trebuie subestimate.

Un serviciu bun este la fel de important ca orice alte arii din Aftermarket. Nigel notează: “Cu cât mai multă valoare adăugată este oferită de către companii - gen training, suport tehnic, catalogare etc. - cu atât mai bine. Astfel, informația oferită de companii precum DENSO, se poate dovedi foarte valoroasă pentru grupurile de firme, care își susțin membrii în dezvoltarea lor.”

Oferirea de servicii de calitate trebuie să rămână un punct cheie al tuturor celor implicați în Aftermarket. Un studiu recent asupra domeniului Aftermarket indică faptul că peste 54% dintre respondenți au răspuns că serviciile vor fi cele mai importante pentru viitorul acestui domeniu, spre deosebire de cei care au răspuns că piesele auto vor fi cele mai importante (cu 6%). Sursa: McKinsey.

Soluții digitale inovative

O altă arie cheie legată de serviciile oferite, este furnizarea de soluții digitale pentru ajutorarea domeniului Aftermarket independent în competiția cu producătorii auto. Un exemplu bun este echipamentul e-Videns de la DENSO, un echipament de verificare auto cu o interfață prietenoasă ce crește eficiența serviceurilor auto, dar și gradul de transparență în relația cu clienții săi. Acesta permite scanarea sistemelor auto pentru identificarea codurilor de eroare și performarea unei verificări complete a stării de “sănătate” a vehiculului prin folosirea tehnologiei în cloud. Produsul stochează și date despre client și generează niște rapoarte foarte detaliate. Nigel previzionează o creștere a numărului pentru acest tip de soluții digitale în perioada imediat următoare.

Întrepătrunderea canalelor de distribuție

Ca și notă finală, Nigel menționează o schimbare interesantă: “Înainte, domeniile OE și Aftermarket erau foarte separate. Cu aproximativ 20 de ani în urmă, trebuia să apelezi la dealerii locali ce vindeau piese auto originale pentru piața locală independentă Aftermarket. Acum, se poate observa o oarecare fuziune între cele două canale de distribuție. Producătorii auto recunosc faptul că trebuie să fie activi în aftermarket - fie prin achiziția unor companii din Aftermarket, fie prin găsirea unor metode de plasare a produselor lor în piața auto independentă Aftermarket. O întrebare cheie este cum reușesc companiile independente să-și păstreze succesul iar răspunsul poate consta în faptul că aceste companii pot trece și în aria producătorilor auto, pentru că servisarea este una generală, și nu specifică. Cu siguranță, toate acestea vor rezulta într-o dinamică interesantă pentru următorii 5 ani.

Domeniul aftermarket, mereu în schimbare

Deși impactul unor trenduri pe termen lung nu este încă resimțit în Aftermarket, sunt multe alte schimbări și provocări ce afectează modul de funcționare al acestui domeniu. Este important ca toți cei implicați să rămână agili și dinamici, pentru că singura metodă prin care poți să rămâi competitiv este să evoluezi în funcție de cererea din piață.